• 1
  • 2



Cuvânt ...

...

Program

Duminica

  • + 09:00 Utrenie
  • + 10:30 Sfanta Liturghie

7 septembrie

+19:30 Slujba de Priveghere urmata de Sf. Liturghie la Nasterea Maicii Domnului

 

 

 

13 septembrie

+18:30 Vecernie cu Litie la Inaltarea Sf. Cruci

26 octombrie

+18:30 Vecernie cu Litie la Sf. Mare Mc. Dimitrie

7 noiembrie

+ Vecernie cu Litie la Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil

15 noiembrie

+18:30 Vecernie

 

 

16 noiembrie

Donatii

Donatii

Rumänisch-Orthodoxe Pfarrgemeinde "Heiliger Antonius von St. Gallen", St.Gallen IBAN:CH31 0900 0000 8992 3653 6

Cont: 89-923653-6

Contact

Adresa bisericii este:

Bildstr. 2a, 9015 Sankt Gallen (Abwil, in spate la McDonalds)

 

Pr. Mihail Adam

mobil:

078 727 99 32

emailprof_oadam@yahoo.com

Resurse video

  • Expozitie de icoane

    Expozitie de icoane
      Iubiti credinciosi si credincioase,          In perioada 3.12.- 11.12.2016 va ... 
  • Scurt istoric

    Scurt istoric
    Intemeiata cu binecuvantarea IPS Iosif, parohia are ca si intindere cantoanele Sankt Gallen, Appenzell Ausserrhoden, Appenzell ... 
  • Rugăciunea

    Rugăciunea
    Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului constituie „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) autentice ale preoţiei ... 

Rugăciunea

Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului constituie „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) autentice ale preoţiei lui. Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia îl fac pe preot ucenic iubit al lui Hristos, care îşi pleacă genunchii la rugăciune, sufletul în Scriptură şi capul  pe pieptul Domnului, în Liturghie. Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului îi deschid acestuia calea şi-i orientează drumul pentru el şi pentru credincioşii săi, întru desăvârşită smerenie, sporită umilinţă şi înflăcărată dragoste, spre partea oilor celor de-a dreapta. 

 

Cele trei perechi de câte două aripi ale serafimilor din vedenia sfântului proroc Isaia din templu, cu două acoperindu-şi feţele, cu două acoperindu-şi picioarele şi cu două zburând spre tronul Dumnezeirii Celei ce S-a arătat (Isaia 6, 1-7), ar putea preînchipui cele trei părţi duhovniceşti ale temei noastre teologice şi arhiereşti: „Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului”. Prin rugăciunea lui personală, de dimineaţă, de zi şi de seară, prin rugăciunea „Doamne Iisuse...” şi prin conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu şi conştiinţa celui dintâi dintre păcătoşi, întemeiată pe smerenie şi dragoste, preotul umblă cu Dumnezeu precum Enoh, se roagă răstignit în rugăciune precum Moise pe munte, adeseori prin şiroaie de lacrimi precum Ana, mama lui Samuel, la uşa cortului de la Şilo şi precum psalmistul David; îmbrăcat în sacul umilinţei şi prăbuşit în cenuşa nevredniciei, precum prorocul Daniel în Babilon.

Prin rugăciune, preotul urcă pe Tabor  şi coboară în Ghetsimani, cutremurându-şi sufletul, precum locul de rugăciune al primilor creştini din Ierusalim şi închisoarea lăuntrică, precum temniţa Sfinţilor Apostoli Pavel şi Sila din Filipi. Preotul este prietenul vameşului smerit din templu şi practicantul stăruitor al rugăciunii acestuia: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!” (Luca 18, 13). Rugăciunea personală este rug aprins în sufletul preotului, stâlp de foc în conştiinţa lui şi car de foc în inima lui, toate acestea în lumina, flacăra şi nimbul limbii de foc a Sfântului Duh de la Rusaliile hirotoniei lui întru preot. Rugăciunea personală a preotului este cădelniţa de aur (Apocalipsă 8, 3) în care se aprinde şi arde neîncetat această tămâie binemirositoare a convorbirii lui lăuntrice cu Dumnezeu, acasă, în biserică, în parohie şi oriunde în lume.

Dar, rugăciunea preotului este hrănită cu mana cuvântului lui Dumnezeu şi este adăpată cu apa cea vie a harului Sfintei Scripturi, de la stânca de Horeb a citirii stăruitoare şi de la fântâna lui Iacob a cugetării neîncetate la cuvintele Revelaţiei, conform îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică” (Ioan 5, 39). Prin citirea Sfintelor Scripturi, pregătindu-şi predica şi hrănindu-şi sufletul, preotul urcă tainic şi îşi găseşte loc mistic pe Muntele Fericirilor, contemplând fulgerele şi auzind tunetele de pe Sinai, fiind străbătut de adierea blândă şi liniştită a Duhului Sfânt de la Horeb şi fiind purtat de mână în grădina de Eden a Pildelor, Minunilor şi Învăţăturilor evanghelice ale Mântuitorului Hristos.

Prin citirea stăruitoare a Sfintelor Scripturi şi prin înţelegerea şi tâlcuirea lor, în duhul Sfinţilor Părinţi, preotul se face fiu al patriarhilor, ucenic al profeţilor şi martor şi contemporan al Sfinţilor Evanghelişti şi al Sfinţilor Apostoli, ucenicii şi urmaşii direcţi ai Mântuitorului. Dacă Cartea acesta a Legii Revelaţiei dumnezeieşti nu se va pogorî de pe buzele preotului, cum îi spune Dumnezeu lui Iosua şi se va călăuzi după ea „ziua şi noaptea” (Iosua 1, 8), atunci preotul va avea izbândă în căile sale pastorale; va avea „cuvânt cu putere multă” în predicile şi cuvântările sale şi va păşi cu spor pe drumul spre Emaus al preoţiei sale, alături de Hristos Cel Înviat, nevăzut şi necunoscut şi de Luca şi Cleopa, de-a dreapta şi de-a stânga sa. Sfânta Scriptură stă în viaţa preotului sub semnul cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur: „Citirea Scripturilor – deschiderea cerurilor!” şi al imperativului occidental scolastic: „Lege Biblia; Relege Biblia, Repeta Biblia!” adică: citeşte Biblia, reciteşte Biblia şi reia citirea Bibliei. Citirea Sfintelor Scripturi constituie filonul de aur al predicii, înţelepciunii şi inspiraţiei preotului. Precum arhiereul Hilchia de pe vremea regelui Iosia, care a redescoperit Cartea Legii pierdută în templul sfânt (IV Regii 22, 8-11), tot aşa şi fiecare preot în parohia sa – şi arhiereu în Eparhia sa – se cuvine să redescopere mereu şi mereu cuvântul Revelaţiei dumnezeieşti din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, scoţându-l de sub obrocul uitării şi al nepăsării şi punându-l în sfeşnicul cunoştinţei de Dumnezeu din biserică şi mintea credincioşilor, ca să lumineze tuturor din casa parohiei sale încredinţate (cf. Matei 5, 15), pentru că „Aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Citirea Sfintei Scripturi de către preot constituie pâinea şi carnea  pe care corbii Sfântului proroc Ilie i-o aduc dimineaţa şi seara acestuia la pârâul Cherit al casei parohiale din faţa Iordanului (III Regi 17, 2-7), în vremea secetei duhovniceşti şi a foametei şi setei de pe pământ, de auzire a cuvintelor Domnului (Amos 8, 11).

Citirea Sfintelor Scripturi de către preot nu are asemănare mai potrivită decât cu icoana adunării manei celei trimise din cer pentru poporul lui Israel (Exod 16, 11-22), ca prefigurare a cuvântului lui Dumnezeu şi preînchipuire a „Pâinii celei vii” euharistice, care se coboară din cer de la Dumnezeu şi dă lumii viaţă (Ioan 6, 32-58). În fiecare zi Dumnezeu pogoară pe paginile inspirate ale Sfintelor Scripturi mana cea cerească a harului cuvântului Său dumnezeiesc, pe care noi nu trebuie decât  să o adunăm în vasul cel de aur al sufletului nostru, prin citiri stăruitoare, după cum şi Rut aduna spice în urma secerătorilor din ţarina lui Booz.

Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie este adevăratul scop, sens şi rost al hirotoniei preotului şi al vieţii lui duhovniceşti, pastorale şi misionare.

Dacă rugăciunea şi Scriptura au acelaşi rol şi rost atât în viaţa mireanului, dar mai ales a preotului, Liturghia însă, săvârşită în Duminici şi Sărbători, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, îl identifică pe preot cu preoţia. Dacă rugăciunea îl urcă pe preot pe Tabor, iar Scriptura îl suie pe preot pe Muntele Fericirilor, Liturghia este aceea care îl rânduieşte pe preot la Cina cea de Taină, pe Golgota lângă crucea Domnului şi în Dimineaţa Învierii la mormânt şi în toate ceasurile de Arătare, de la vecernia Emausului şi utrenia Tiberiadei, până în Joia Înălţării la Cer şi Duminica Epiclezei  Cincizecimii sau Pogorârii Duhului Sfânt de la Rusalii. Mai înainte de Liturghie, Hristos îi spală picioarele preotului care, la rândul lui, îşi va pleca capul pe pieptul Domnului. La Liturghie, în Liturghie şi prin Liturghie preotul aude şi ascultă uimit atât Marea Cuvântare de la Cină, cât şi Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului. La Liturghie, preotul este cuminecat şi cuminecă, precum Apostolii la Cina cea de Taină şi după Cincizecime. La Liturghie, preotul este cuminecat precum Avraam de către Melchisedec, icoană a lui Hristos şi cuminecă pe credincioşi, precum Melchisedec pe Avraam. La Liturghie, preotul este cuminecat precum Isaia de către unul dintre serafimi şi cuminecă, la rândul lui, precum serafimul din vedenie. La Liturghie, fiind mlădiţă roditoare din Hristos – „Viţa cea adevărată” (Ioan 15, 1), preotul predică Evanghelia lui Hristos inspirat „din cele cinci pridvoare” evangelice: Matei, Marcu, Luca, Ioan şi din evanghelia vieţii lui personale (căci viaţa preotului este a cincea evanghelie în parohie!). La Liturghie, preotul este prezent la Betleem prin  scoaterea Agneţului şi pe Golgota prin străpungerea acestuia cu copia şi prin turnarea vinului şi a apei în Sfântul Potir, fiind răpit în carul heruvimilor la Chebar cu Iezechiel la Heruvic; cu Isaia în vedenia din templu la Trisaghion şi la Pogorârea Duhului Sfânt din „ceasul al treilea” la Epicleză sau Prefacere, pentru ca mai apoi să o laude pe Maica Domnului la „Axion” împreună cu toate puterile cereşti şi îngereşti. La Liturghie, preotul se mişcă fizic şi duhovniceşte între Proscomidiar şi Sfânta Masă, între Vohodul Mic şi Vohodul Mare, între Crez şi „Tatăl nostru”, între Amvon şi Scaunul cel de Sus, între Sfântul Disc şi Sfântul Potir, între sfeşnic şi cădelniţă, între tămâie şi „căldura sfinţilor”, între binecuvântare şi Otpust.

Dacă prin cele două aripi ale rugăciunii de serafim preotul zboară şi se înalţă spre Dumnezeu; dacă prin celelalte două aripi de serafim ale citirii Sfintei Scripturii a Vechiului şi a  Noului Testament, preotul îşi acoperă picioarele, din care şi-a lepădat mai înainte încălţămintele precum Moise; prin cele două aripi de serafimi la Liturghia celor chemaţi şi a Liturghiei credincioşilor, preotul îşi acoperă faţa, pentru că toţi cei din sobor vor vedea faţa lui „ca o faţă de înger” precum a Sfântului Arhidiacon şi Întâiului Mucenic Ştefan de la Liturghia Cuvântului şi Martiriului său (Faptele Apostolilor 6, 15; 7, 1-60). Atunci preotul va ieşi cu pace, întru numele Domnului, binecuvântând prin Cel ce binecuvântează pe cei ce Îl binecuvântează.

Dacă la Taina Botezului preotul este prezent la Iordan ca martor al Botezului Domnului; dacă la Taina Cununiei preotul este prezent la Nunta din Cana Galileii ca martor la prefacerea apei în vin şi  dacă prin Taina Spovedaniei preotul este prezent în casa lui Simon Leprosul la acordarea iertării de către Hristos femeii celei păcătoase, care s-a spovedit fără cuvinte, dar cu nesfârşite lacrimi, udând picioarele Domnului şi dacă la Taina Sfântului Maslu preotul este prezent la toate vindecările săvârşite în mod minunat de către Mântuitorul Hristos, la Taina Sfintei Euharisti din cadrul Sfintei Liturghii, preotul este prezent şi la Întâmpinarea Domnului, împreună cu dreptul Simeon; şi la Pogorârea de pe Cruce împreună cu Iosif din Arimateea şi cu Nicodim, ca şi la învierea lui Lazăr din Betania prin Ectenia şi Pomenirea morţilor. Prin Liturghie se potoleşte orice furtună de pe Galileea sufletului preotului şi din corabia parohiei sale. Prin Liturghie preotul îngenunchează la picioarele Domnului, ascultând cuvintele Lui, precum Maria, sora Martei. Prin Liturghie, având candela aprinsă şi haina de nuntă pregătită, preotul îşi aduce vasul său de alabastru şi al parohiei sale, precum Maria de la cina din Betania, la Nunta Fiului de Împărat, intrând cu ramuri de finic în mâini şi cântând „Osana! Osana!”, precum în Duminica Floriilor. La Liturghie, preotul trăieşte Învierea „cea de a treia zi” a Domnului şi Înălţarea Lui „peste ceruri” şi Şederea cea de-a dreapta Tatălui, dar şi Parusia mai înainte de Parusie şi Învierea mai înainte de Înviere şi Judecata mai înainte de Judecata de Apoi.

Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului constituie „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) autentice ale preoţiei lui. Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia îl fac pe preot ucenic iubit al lui Hristos, care îşi pleacă genunchii la rugăciune, sufletul în Scriptură şi capul  pe pieptul Domnului, în Liturghie. Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului îi deschid acestuia calea şi-i orientează drumul pentru el şi pentru credincioşii săi, întru desăvârşită smerenie, sporită umilinţă şi înflăcărată dragoste, spre partea oilor celor de-a dreapta. Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia, ca piloni esenţiali şi centrali în viaţa preotului, îl transpun şi îl strămută pe acesta, în Patmosul Teologiei, contemplându-l pe Hristos cel Viu în vecii vecilor, în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur ale virtuţilor Rugăciunii, ale roadelor Scripturii şi ale harurilor Liturghiei (Apocalipsă 1, 12-18). De aceea, cel din urmă act, gest sau semn liturgic al preotului ortodox al lui Hristos nu este altul decât acela al celor douăzeci şi patru de bătrâni din Apocalipsă, îmbrăcaţi în veşmânt alb, de la Liturghia cea Cerească şi Cosmică care, căzând înaintea Dumnezeului Treimic, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, se închină Celui ce este viu în vecii vecilor şi îşi aruncă cununiile lor de aur înaintea tronului celui veşnic al Rugăciunii, Scripturii şi Liturghiei (Apocalipsă 5, 9-11). „Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi tunete; şi şapte făclii de foc ardeau înaintea Tronului, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsă 4, 5).

Viaţa preotului – A cincea Evanghelie: Încercând a zugrăvi prin cuvinte alese o smerită icoană a preotului ca învăţător al Evangheliei, slujitor al Sfintelor Taine şi conducător al credincioşilor spre mântuire, am putea spune că viaţa preotului înţeleasă ca „A cincea Evanghelie”, ar putea fi asemănată simbolic cu a unsprezecea poruncă nedată a Legii; cu a zecea Fericire nerostită sau cu a douăsprezecea Evanghelie a Învierii necitită, pe de-o parte; sau cu a doua carte a Faptelor Apostolilor nescrisă; cu a cincisprezecea Epistolă paulină netrimisă sau cu a opta Epistolă sobornicească neredactată, pe de altă parte. Toate acestea îl fac pe preot ca al cincilea dintre profeţii mari; al treisprezecelea dintre profeţii mici; al treisprezecelea Apostol ales al lui Hristos, rânduit mai înainte ca al optulea diacon al Bisericii primare. Astfel preotul este la Altar, la Amvon, în Biserică şi în parohie, un al doilea Melchisedec, contemporan cu Avraam; un al doilea Aaron, frate al lui Moise; un al doilea preot Zaharia, rânduit la rândul cetei lui spre „ceasul tămâierii” (Luca 1, 9-11); un al doilea Ioan Evanghelistul; un al doilea Apostol Pavel, o a şasea fecioară înţeleaptă şi un al doilea drept din Sodoma!

În cea de-a cincea Evanghelie, Bunavestirea e în predica preotului; Betleemul e în sufletul lui; Steaua Naşterii e în conştiinţa lui; cântarea îngerilor e în inima lui; Întâmpinarea de la Templu e în cotidianul lui; Nazaretul e în copilăria şi tinereţea lui; Ioardanul e în Aghiasma lui; jertfa lui Abel e în slujba lui; curcubeul lui Noe e în zarea lui; potirul lui Melchisedec e în  Euharistia lui; Sinaiul e în trăirea lui; toiagul lui Aaron e în preoţia lui; vindecarea lui Neeman Sirianul şi a regelui Iezechia e în Maslul lui; Nunta din Cana e în cununia lui; Ierusalimul e în slujirea lui; Marea Galileii e în adâncul lui; Muntele Fericirilor e în cuvintele lui; Taborul e în rugăciunea lui;  rugăciunea vameşului e în gândul lui; Betania e în plânsul lui; Duminica Floriilor e în venirea lui la biserică; Săptămâna Patimilor e în pătimirea lui; pilda celor zece fecioare e în Miezonoptica lui; Cina cea de Taină e în Liturghia lui; rugăciunea din Ghetsimani e în suspinul lui; Crucea Golgotei e în fiinţa lui; plânsul lui Petru e în pocăinţa lui; Învierea Domnului e în credinţa lui; Emausul e în Vecernia lui, Tiberiada e în Utrenia lui; Săptămâna Luminată e lumina şi bucuria lui; Muntele Măslinilor e în prezenţa lui; Rusaliile sunt în hirotonia lui; Revelaţia Sfântului Ştefan e în contemplaţia lui; drumul Damascului  e în convertirea lui neîncetată; Patmosul e în teologia lui; harfa lui David e în cântarea lui; vasul de alabastru e în lacrimile lui; trâmbiţa de apoi este întru învierea lui.

(Vârşeţ, 7 decembrie 2015- Preasfintitul DANIIL, Episcop-Loctiitor al Daciei Felix)                                                                      sursa:www.doxologia.ro

Articole

Top