• 1
  • 2



Cuvânt ...

...

Program

Duminica

  • + 09:00 Utrenie
  • + 10:30 Sfanta Liturghie

7 septembrie

+19:30 Slujba de Priveghere urmata de Sf. Liturghie la Nasterea Maicii Domnului

 

 

 

13 septembrie

+18:30 Vecernie cu Litie la Inaltarea Sf. Cruci

26 octombrie

+18:30 Vecernie cu Litie la Sf. Mare Mc. Dimitrie

7 noiembrie

+ Vecernie cu Litie la Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil

15 noiembrie

+18:30 Vecernie

 

 

16 noiembrie

Donatii

Donatii

Rumänisch-Orthodoxe Pfarrgemeinde "Heiliger Antonius von St. Gallen", St.Gallen IBAN:CH31 0900 0000 8992 3653 6

Cont: 89-923653-6

Contact

Adresa bisericii este:

Bildstr. 2a, 9015 Sankt Gallen (Abwil, in spate la McDonalds)

 

Pr. Mihail Adam

mobil:

078 727 99 32

emailprof_oadam@yahoo.com

Resurse video

  • Expozitie de icoane

    Expozitie de icoane
      Iubiti credinciosi si credincioase,          In perioada 3.12.- 11.12.2016 va ... 
  • Scurt istoric

    Scurt istoric
    Intemeiata cu binecuvantarea IPS Iosif, parohia are ca si intindere cantoanele Sankt Gallen, Appenzell Ausserrhoden, Appenzell ... 
  • Rugăciunea

    Rugăciunea
    Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului constituie „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) autentice ale preoţiei ... 

Cuvant la Evanghelia din Noaptea Învierii

 

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”.


Vezi câtă îndrăzneală şi putere a cuvintelor? Vezi cum vorbeşte fără pic de îndoială, fără presupuneri, ci pronunţându-se categoric? Aceasta este o calitate a dascălului, să nu fie schimbător în ceea ce spune. Fiindcă dacă cel care urmează să-i înveţe pe alţii are nevoie de altcineva care va putea să-l întărească cu siguranţă, nu printre învăţători trebuie socotit, ci în rândurile ucenicilor ar fi drept să fie. Iar dacă cineva ar întreba: „Pentru care pricină a lăsat Cauza Primă, şi ne vorbeşte întâi despre cea de-a doua?″ noi vom evita să vorbim despre „prima” şi „a doua”.

Pentru că Dumnezeirea este mai presus de numere şi de succesiunea timpului. De-aceea şi pe acestea le vom părăsi, când mărturisim că Tatăl nu este din nimeni, iar Fiul este născut din Tatăl. Da, zice, dar de ce l-a lăsat deoparte pe Tatăl şi vorbeşte despre Fiul? Pentru că cel dintâi era arătat tuturor, şi dacă nu ca Tată, măcar ca Dumnezeu; în timp ce Unul Născut nu era cunoscut.  De-aceea pe drept cuvânt s-a grăbit să sădească numaidecât cunoştinţa despre El în cei ce nu-L cunoşteau. De altfel, nici despre Tatăl nu a rămas tăcut în cuvintele sale despre acestea. Şi priveşte numai, rogu-te, la priceperea sa duhovnicească. El ştie că la oameni fiinţa cea mai cinstită este cea mai bătrână şi care există mai înainte de toate, pe care îl primesc ca Dumnezeu. De aceea de la acestea pune el începutul, şi zice că este şi mai înainte existent şi Dumnezeu. Şi nu face ca Platon, care zice că uneori este minte, alteori suflet, fiindcă acestea sunt străine de firea dumnezeiască şi neprihănită.

Şi această fiinţă dumnezeiască nu are nimic comun cu noi, ci este departe de orice părtăşie cu făptura – în ceea ce priveşte fiinţa, zic asta, nu în ceea ce priveşte relaţia. Exact din acest motiv L-a şi numit Cuvânt. Pentru ca urma să înveţe că Însuşi Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu Unul-Născut, ca să nu presupună cineva o naşterea pătimitoare, anticipând şi eliminând prin numirea de Cuvânt orice presupoziţie rea şi arătând lămurit că Fiul este din El şi Se naşte în chip nepătimitor.

Vezi că, aşa cum am spus, nu a rămas tăcut despre Tatăl în cuvintele sale despre Cuvântul? Iar dacă aceste exemple nu sunt suficiente ca să acopere toată problema, să nu te miri. Doar vorbim aici despre Dumnezeu, care nu poate fi nici grăit, nici gândit în chip vrednic. De aceea şi acesta nicăieri nu a pus vreun nume fiinţei – fiindcă nu este cu putinţă să spunem ce este Dumnezeu în ceea ce priveşte fiinţa -, ci întotdeauna ni-L arată din lucrările Lui.

Iar acest Cuvânt oricine poate vedea cum, puţin mai încolo, este numit şi Lumină, şi Lumina iarăşi este numită Viaţă. Dar nu numai pentru această pricină L-a numit aşa. Aceasta a fost prima. Iar a doua pricină a fost că urma să ne vestească cele ale Tatălui: „Toate”, zice, „câte am auzit de la Tatăl, vi le-am vestit”. Şi Îl numeşte şi Viaţă şi Lumină, pentru că din lumina cunoştinţei ne-a dăruit şi viaţa care vine din aceasta.

Şi nu există un nume, nici două, nici trei, nici mai multe care să ajungă să înveţe despre Dumnezeu, ci obişnuieşte să folosească multe numiri ca să poată să arate, fie şi neclar, ceva din însuşirile Lui. Şi nu L-a numit simplu Cuvânt, ci împreună cu adăugarea articolului, deosebindu-L de celelalte cuvinte şi prin aceasta.

Ai văzut că nu degeaba spuneam că din cer ne vorbeşte acest Evanghelist? Vezi aşadar cum chiar de la început, după ce a întraripat sufletul, a ridicat şi mintea celor care ascultă. Căci aşezându-o mai presus de cele sensibile, deasupra pământului, deasupra mării, deasupra cerului, o călăuzeşte şi mai presus de îngeri, şi mai presus de Heruvimi şi de Serafimi, şi mai presus de Tronuri, şi mai presus de începătorii, şi mai presus de Stăpânii, şi în chip simplu o convinge să păşească dincolo de întreaga zidire.

Deci ce se întâmplă? Dacă ne-a ridicat la o aşa înălţime, ar putea să ne oprească acolo? Nicidecum. Ci precum acela care ia pe cineva de pe ţărm în largul mării şi acela vede cetăţi şi ţărmuri şi limanuri, când îl duce şi mai în mijlocul mărilor îl desparte de cele pe care le-a văzut mai înainte, dar privirea aceluia nu se opreşte nicăieri, ci o duce spre contemplarea în nemărginit, aşa şi Evanghelistul, ducându-ne mai presus de toată făptura şi trimiţându-ne mai presus de veacul acesta, ne lasă ochiul atârnat în aer, fără să ne dea îngăduinţa de a ajunge la vreun oarecare sfârşit întru cele de sus, pentru că nu este nicăieri.

Ducând aşadar cuvântul către început, el întreabă care început; apoi, găsindu-l pe „era”, ajunge totdeauna în acelaşi loc cu mintea, fără să aibă unde să îşi oprească gândirea, ci, privind fără încetare şi neputând să se oprească undeva, se întoarce fiind istovit iarăşi către cele de jos. Pentru că „la început era” nu înseamnă nimic altceva decât o expresie care arată că există veşnic şi este infinit.

Ai văzut filosofie adevărată şi învăţături dumnezeieşti? Nu ca cele ale elinilor care pun deosebire de ani între dumnezeii lor, şi despre unii zei spun că sunt bătrâni, iar alţii mai tineri. Nimic din toate acestea nu există la noi. Căci dacă este Dumnezeu (precum şi este) nu există nimic înainte de El; dacă este Creatorul tuturor, înseamnă că El este primul; dacă este Stăpân şi Domn al tuturor, toate sunt sub El, şi făpturi şi veacuri. Eu aş vrea să mă cobor şi la celelalte lupte, dar poate v-am istovit deja mintea. De aceea, după ce vă voi sfătui cele ce vă sunt de folos să le ascultaţi, şi în ceea ce priveşte pe cele deja spuse, şi pe cele ce vor fi grăite, iarăşi voi tăcea.

Care sunt acelea aşadar? Am văzut că mulţi au ameţit deja de lungimea celor spuse. Acest lucru se întâmplă când sufletul este îngreunat de greutăţile cele multe ale vieţii.

Căci precum ochiul, când este curat şi limpede, are vederea ascuţită şi nu oboseşte uşor când priveşte de aproape cele mai mici corpuri, iar pe când se revarsă asupra lui vreun lichid vătămător de pe cap, sau când urcă vreun fum înecăcios cu flăcări, acela nu îl lasă să mai vadă bine nimic, nici măcar din corpurile mai mari, la fel se întâmplă şi cu sufletul. Fiindcă atunci când este curat şi nu are nici o patimă să îl împiedice, priveşte cu putere la cele la care trebuie să privească. Dar când, tulburat de multele patimi, îşi pierde virtutea sa, către nimic înalt nu se mai poate mişca, ci oboseşte repede şi cade înapoi; şi se întoarce către somn şi moleşeală, ignorând cu totul cele ce l-ar putea interesa pentru virtute şi viaţă, şi nu le gustă defel cu prea mare bunăvoinţă.

Astfel, pentru a nu pătimi şi voi aşa (că n-o să încetez să vă îndemn totdeauna aceste lucruri), întăriţi-vă mintea, ca să nu auziţi aceleaşi lucruri pe care le auzeau credincioşii evrei de la Pavel. Căci şi acelora le-a zis Pavel că mult a fost cuvântul şi greu înţeles, nu pentru că aşa era natura acelui cuvânt, ci pentru că, zice, voi „v-aţi făcut greoi la auzit”. Fiindcă este în firea celui slab şi bolnav să fie ameţit/deranjat şi de cuvântul scurt ca şi de cel lung, şi să creadă că sunt dificile chiar şi cele clare sau uşor de înţeles.

Dar nimeni dintre voi nu trebuie să fie aşa. Ci îndepărtând toată grija lumească, aşa să asculte fiecare aceste învăţături. Fiindcă atunci când cel ce ascultă este cuprins de dorinţa banilor, nu poate fi cuprins în acelaşi fel şi de dorinţa de a asculta; pentru că un singur suflet nu este de ajuns pentru mai multe dorinţe, ci una este nimicită de cealaltă şi, astfel sfâşiindu-se sufletul devine şi mai slab, şi dorinţa care stăpâneşte consumă toată puterea celeilalte în sine.

Aceasta se întâmplă în mod obişnuit şi cu copiii. Când cineva are un singur copil îl iubeşte pe acela peste măsură. Dar când ajunge tată al mai multor copii, dispoziţia lui se împarte şi devine mai slabă. Iar dacă acest lucru se întâmplă acolo unde stăpânirea şi puterea acestei purtări ţin de fire, iar cele iubite sunt din neam cu noi, ce vom zice despre dorinţa şi dispoziţia care ţin de alegere, şi mai ales, când aceste dorinţe sunt potrivnice una alteia? Fiindcă iubirea de bani este potrivnică iubirii de a asculta astfel de cuvinte.

În cer intrăm când intrăm în aceasta. Nu vorbesc despre loc, ci despre dispoziţie. Fiindcă e posibil ca şi pe pământ fiind să fii în cer, să îţi închipui cele de acolo şi să auzi cele de acolo.

Nimeni aşadar să nu aducă în cer cele ale pământului!

Nimeni, în acest loc fiind, să nu se îngrijească de cele de acasă! Fiindcă omul ar trebui să aibă cu el şi să păstreze câştigurile de aici şi acasă şi la piaţă, nu să îngăduie ca, şezând aici, să se încarce cu greutăţile casei şi din piaţă. De aceea intrăm lângă tronul învăţăturii ca acolo să ne curăţim de orice întinare din afară. Şi chiar dacă nu vom fi murdăriţi în această mică şcoală de cele ce se spun şi se fac afară, tot este bine să nu intrăm încă de la început.

Nimeni aşadar să nu se îngrijească în biserică de cele de acasă, ci şi acasă să fie mişcat de cele spuse în biserică. Mai de preţ decât toate să ne fie acestea. Fiindcă acestea sunt ale sufletului, iar acelea ale trupului. Sau mai bine acestea sunt de folos sufletului şi trupului. De aceea acestea să ne fie ocupaţia principală, iar toate celelalte doar ca nişte lucruri în plus. Fiindcă acestea sunt şi pentru viaţa viitoare şi pentru cea prezentă, pe când celelalte nu folosesc nici uneia, decât dacă sunt făcute după legea care s-a pus pentru ele. Aici nu aflăm numai cum vom fi după aceea şi cum vom trăi atunci, ci cum să ne şi orânduim viaţa de acum. Fiindcă această casă este spital duhovnicesc ca să ne vindecăm în ea de rănile pe care le primim din afară, nu să primim altele noi aici şi să rămânem cu ele. Căci dacă nu luăm aminte când vorbeşte cu noi Duhul Sfânt, nu numai că nu vom fi vindecaţi de rănile cele dintâi, ba chiar şi altele vom dobândi.

Să luăm aminte acum cu multă grijă la această carte care ni se descoperă acum. Căci nici nu va trebui să facem mult efort dacă vom învăţa cu exactitate principiile şi ipotezele; dimpotrivă, puţin ostenindu-ne la început, vom putea mai departe — după cum zice Pavel — să îi povăţuim şi pe alţii. Fiindcă acest Apostol este foarte mare şi este plin de multe învăţături despre adevăr, şi stăruie asupra lor mai mult decât asupra altora.

Să nu îl ascultăm aşadar superficial. Aceasta este pricina, de altfel, pentru care şi noi vom tâlcui câte puţin, ca să vă fie uşor de înţeles şi să nu vă fugă din minte. Să ne temem aşadar ca nu cumva să nu fim vinovaţi de cuvântul acela: „De nu aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea”42. Fiindcă ce vom avea în plus faţă de cei ce nu au ascultat, dacă după ascultarea cuvintelor acestora vom merge acasă fără să ducem nimic, sau poate numai minunându-ne de cele ce s-au spus?

Îngăduiţi-ne să semănăm în pământ bun! Îngăduiţi-ne să fiţi atraşi de noi şi mai mult!

Şi dacă cineva are spini, să îi atingă de focul Duhului;

dacă cineva are inimă împietrită şi împotrivitoare, să o facă moale şi domoală folosindu-se de acelaşi foc;

dacă cineva, aflându-se pe drumuri, este călcat de tot felul de gânduri, să intre în cele mai dinlăuntru43 şi să nu rămână expus puterii celor care vor să năvălească peste el ca să îl prade, ca să vedem lanurile voastre pline de roade.

Fiindcă, dacă ne vom îngriji în felul acesta de noi înşine şi vom fi harnici către această ascultare duhovnicească, poate nu de toate odată, dar puţin câte puţin ne vom elibera de toate grijile vieţii.

De aceea să luăm aminte ca să nu se zică şi despre noi că suntem „ca o viperă surdă, care-şi astupă urechile”. De care animal se deosebeşte un astfel de ascultător? Spune-mi! Şi cum nu va fi mai iraţional decât orice animal cel ce nu ia aminte la Dumnezeu care vorbeşte? Fiindcă dacă a fi om înseamnă a plăcea lui Dumnezeu, cel ce nu vrea să asculte ca Acesta să îl îndrepte nu este nimic altceva decât un animal.

Înţelege dar cât de rău este când Hristos vrea să ne facă din oameni asemenea îngerilor şi noi ne schimbăm din oameni în animale.

Fiindcă a sluji pântecelui, a fi stăpânit de pofta de bani, a te mânia, a muşca şi a lovi cu piciorul nu sunt ale omului, ci ale dobitoacelor.

Dacă dobitoacele au fiecare, după cum se spune, câte o patimă, şi asta după fire, omul însă, care a respins începutul gândirilor şi s-a rupt de vieţuirea cea după Dumnezeu, dă voie tuturor patimilor în el, şi nu ajunge numai un animal, ci un monstru cu multe capete şi pestriţ, şi nici nu are conştiinţa că este aşa de la fire. Fiindcă toată răutatea lui este de la alegerea liberă şi de la voinţă.

Dar să nu fie niciodată să ne închipuim acestea despre Biserica lui Hristos. Fiindcă suntem încredinţaţi despre voi că faceţi cele înalte şi care sunt pentru mântuire. Dar cu cât suntem mai încredinţaţi, cu atât mai mult nu vom înceta cuvintele de prevenire, ca, ridicându-ne la acest vârf al virtuţilor, să dobândim bunătăţile făgăduite. Pe care să ajungem cu toţii să le primim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care slavă Tatălui şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

 

Sf. Ioan Gura de Aur

Top