• 1
  • 2



Cuvânt ...

...

Program

Duminica

  • + 09:00 Utrenie
  • + 10:30 Sfanta Liturghie

7 septembrie

+19:30 Slujba de Priveghere urmata de Sf. Liturghie la Nasterea Maicii Domnului

 

 

 

13 septembrie

+18:30 Vecernie cu Litie la Inaltarea Sf. Cruci

26 octombrie

+18:30 Vecernie cu Litie la Sf. Mare Mc. Dimitrie

7 noiembrie

+ Vecernie cu Litie la Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil

15 noiembrie

+18:30 Vecernie

 

 

16 noiembrie

Donatii

Donatii

Rumänisch-Orthodoxe Pfarrgemeinde "Heiliger Antonius von St. Gallen", St.Gallen IBAN:CH31 0900 0000 8992 3653 6

Cont: 89-923653-6

Contact

Adresa bisericii este:

Bildstr. 2a, 9015 Sankt Gallen (Abwil, in spate la McDonalds)

 

Pr. Mihail Adam

mobil:

078 727 99 32

emailprof_oadam@yahoo.com

Resurse video

  • Expozitie de icoane

    Expozitie de icoane
      Iubiti credinciosi si credincioase,          In perioada 3.12.- 11.12.2016 va ... 
  • Scurt istoric

    Scurt istoric
    Intemeiata cu binecuvantarea IPS Iosif, parohia are ca si intindere cantoanele Sankt Gallen, Appenzell Ausserrhoden, Appenzell ... 
  • Rugăciunea

    Rugăciunea
    Rugăciunea, Scriptura şi Liturghia în viaţa preotului constituie „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) autentice ale preoţiei ... 

Ce inseamna pentru mine Biserica

 


Vreau sa precizez de la inceput ca acest articol este unul fara pretentii, nu se preteaza la vreo literatura de specialitate ci, este doar unul scris de o persoana ca oricare alta, care nu doreste altceva decat sa impartaseasca din experienta...

Voi  incepe cu inceputul: ca si copil si ceva mai tarziu ca adult, Biserica pentru mine insemna locul unde mergeam cu mama si surorile. Un loc unde lumea se aduna sa se inchine, de Sarbatori in special, mai mult sau mai putin din „obligatie”, din dorinta de epata (trebuia sa fii vazut de nasa, de cumatra, de vecini etc. - era un exemplu bun, asa era la tara) sau de a face doar placere parintilor care stiau ca, a aduce copiii la

Biserica este un lucru bun. De ce? Prea multe nu se explicau... Ei trebuiau sa se asigure ca, valorile credintei sunt transmise - asa invatasera si ei. Trebuia deci, sa te multumesti mereu cu raspunsuri simple si mai ales sa te supui. Sa crezi doar: Dumnezeu te ajuta, spuneau ei, cel putin ai mei. Raspusurile la intrebarile mele interioare, adica, care era tot rostul acestei deplasari printre altele, ramaneau undeva suspendate. DE CE-urile sunt „copilaresti” pana la urma, nu? Deci, multa vreme pentru mine a fost o obligatie, simteam ca trebuie sa merg sa-i insosesc pe ceilalti dar mai mult decat atat era frica de Dumnezeu, de a fi pedepsit.( Aveam sa aflu mai tarziu ca asta-i nivelul cel mai de jos al credintei. Ca nu frica, ci dragostea de Dumnezeu trebuie sa te „aduca” la Biserica.) Sistemul comunist n-a ajutat prea mult: la scoala era interzis sa vorbesti despre Dumnezeu, trebuia sa omagiezi doar ce era permis, ca sa zic asa. Oricum multi dintre voi stiu ce vreau sa zic.

Sincer deci, nu mi-a placut sa merg la Biserica: dura prea mult, se canta prea tare, intodeauna se gasea cineva sa-mi spuna ca nu e bine ce fac sau locul pe care voiam sa ma asez era rezervat pentru cineva care n-avea sa-l ocupe pe toata durata slujbei, fapt ce facea suficient sa nu ma simt comfortabil, sa nu inteleg nimic. Si continuand cu asta sa nu-mi spuna prea multe. Ba chiar mai mult imi oferea subiect de discutie: obisnuiam sa fac tot felul de comentarii: ca la Biserica ar trebui sa fie altfel, ca oamenii acolo sunt rai si neintelegatori. Mi se impregnase cumva in minte ca, e mai bine sa ma rog acasa. Eram deci „paralela” cu orice forma de intelepciune si mai ales de intelegere, iar religia ocupa un loc... nici n-as putea spune exact.

 Si apropo de asta, o data i-am spus parintelui nostru ca, eu nu pot veni de la inceputul slujbei si mai ales ca, nu pot ramane pe toata durata ei. Raspunsul lui a fost: Vino cand poti, Dumnezeu te ASTEAPTA oricand. Atunci, marturisesc sincer ca, mi-a fost jena. Dumnezeu ma primea oricand si mai ales, imi permitea sa raman cat vreau. CE? Meritam eu atat ingaduinta? Eram demna de atata intelegere? Cum era oare posibil? Exita cineva atat de Bun cu mine? Era pentru prima data cand totul devenea asa de permisibil. Noi, care atunci cand avem un „Termin” TREBUIE sa ajungem neaparat la timp, de teama de a nu plati prin absenta noastra, de data asta puteam sa aleg EU cum sa fac... Mintea mea nu era capabila sa conceapa toate astea.

Eu astazi insa, stiu ca Dumnezeu ma asteapta, ma asculta si ma intelege. Lui ii pot spune orice, El ma primeste in Casa Lui asa cum sunt.

 Biserica, pentru mine, e practic singurul loc unde si mai ales singura data cand -  pot sa gandesc si sa exprim ce vreau. Simt ca, pot fi pe deplin inteleasa. La mine acasa de exemplu, nu-mi permit asta: la ordinea zilei sunt alte lucruri: copilul, scoala, temele, job-ul, sotul, problemele lui, problemele mele, problemele noastre... Sa fim seriosi: stim cu totii ca avem ganduri pe care oricat de mult am vrea, nu le putem exprima, nici chiar celui mai apropiat. Nimeni nu poate zice sincer, eu marturisese sotului tot, sau sotia mea, sau mama mea etc. stiu totul despre mine. Si asta de frica de-a nu fi judecati (pentru ca suntem mereu) sau gresit intelesi. Sau poate vrem doar sa spunem, ceea ce vor ceilalti sa auda de la noi.

Cum exact s-a produs apropierea mea de Biserica n-as putea spune exact. As putea spune ca, la un moment dat n-am mai putut, simteam c-o iau razna daca cineva nu ma intelege si nu ma asculta. Batalia se da in ganduri spunea un alt parinte, iar gandurile noastre devin izvoare de fapte: bune sau rele.

Si asta a fost declick-ul. Trebuia sa-L caut pe Dumnezeu, trebuia sa stiu ca am pe Cineva mereu aproape. Cum? Unde? Trebuia sa fie un loc unde sinceritatea cu mine insumi trebuia sa fie deplina. Unde era Locul unde nu-mi permiteam sa ma mint, sa nu ma scuz, sa nu caut motive?  Unde era Locul unde puteam fi inteleasa?

Apoi, am realizat ca, nu exista decat unul singur, Dumnezeu. Ca daca, nu http://www.viagrabelgiquefr.com/ ma apropii de Dumnezeu sunt cumva pierduta. Apoi am inteles ca, El nu-si poate intoarce Fata catre mine daca eu nu ma indrept spre El. Ca daca nu-L caut in Casa Lui, n-am unde-L gasi in alta parte? Cum puteam primi ajutor? Aveam nevoie... (Citisem carti unde personajele mergeau la psiholog pentru a afla raspunsuri, iar in final descopereau ca fusese mintite doar ca sa continue terapia, asa e monden. N-as fi putut...)

Apoi, mi-am dat seama ca e atat de simplu de exemplu, sa ingenunchezi la icoana Maicii Domnului sau a Mantuitorului si sa spui, chiar si in gand, tot ce te doare...  Asta e tot: sa stii ca Cineva te asculta, te intelege, nu te judeca si mai ales pastreaza secretul!

Azi ma pot considera fericita: pentru mine singurul loc unde simt ca toate astea se pot intampla si unde soarele imi incalzeste realmente sufletul este in Biserica. Si simt ca bucuria intru credinta, intru Hristos Domnul imi da putere si ma ajuta. Exact de asta aveam nevoie!

Sunt dincolo de orice traire mistica (as vrea eu), vreau sa zic ca, sunt doar o persoana care, a vrut sa spuna sincer, „in mare”ceea ce simte, sa impartaseasca asta cu voi relatia sa cu Dumnezeu.

Si daca eu am putut sa spun asta, oricine poate spune,nu? Astept sa impartasiti si voi parerile voastre, sa dialogam. De ce nu, la urma urmei? ( Am cunoscut, aici, persoane inteligente care sunt convinsa ca pot spune multe.)

 

T.

Top